Ne-am focusat pe o regiune din județul Sălaj, în localitatea Almașu, unde în fiecare lună facem evanghelizare și propovăduim Cuvântul lui Dumnezeu, căci la aceasta am fost chemați. Am văzut, sub ochii noștri, minți schimbate de Hristos, am văzut inimi transformate și familii în care a intrat Hristos, aducând pace, liniște și mântuire.
Te invit și pe tine alături de noi să-ți pui din resursele pe care ți le-a dat Dumnezeu la dispoziția Lui, propovăduind astfel și tu Evanghelia — o Evanghelie a faptelor.
Dragii mei, Dumnezeu are nevoie de tine, noi avem nevoie de tine și, nu în ultimul rând, cei care au nevoie de Hristos în viața lor au nevoie de tine, căci tu poți să faci diferența în această lucrare.
Bineînțeles, avem planuri de viitor să ne extindem zona de misionare, căci dorim să aducem cât mai multe roade pentru Hristos, pentru Împărăția Sa!
Aceste misiuni lunare au nevoie de echipă, transport, literatură, alimente și sprijin logistic.
Fiecare donație este combustibilul care face această lucrare să meargă mai departe. Tu poți fi parte din acest impact, chiar dacă nu ajungi fizic acolo.
Ce avem nevoie pentru a duce Evanghelia și în zonele mai puțin evanghelizate din regiune:
→ Și alte costuri logistice implicate de o astfel de lucrare de evanghelizare în aer liber.
→ Vrem să achiziționăm un cort de evenimente pentru evanghelizări în aer liber – cost estimativ: 4.000 lire / 4.700 euro;
→ Vrem să achiziționăm scaune – cost estimativ: 20 euro / scaun;
→ Vrem să achiziționăm o remorcă pentru transport logistic – cost estimativ: 3.000 euro;
→ Avem nevoie de echipamente pentru sonorizare – cost estimativ: 3.000 euro;
